miercuri, 1 decembrie 2021

 


3 ore mi-am chinuit copiii într-o seară, să alegem boabă cu boabă câteva kilograme de merișoare. Ca-n povestea cu macul amestecat cu nisip. Erau printre ele, merișoare îmbătrânite, care ar fi stricat gustul celorlalte. Le-am luat de la piață , că pe cele proaspete le-am înfulecat acolo sus în munți, n-au mai ajuns în bucătărie. 

M-au bombănit copiii, au spus că e nedrept, că-s inumană, că-s imposibil de ales...s-au smiorcăit cât cuprinde, dar nu i-am lăsat să plece, să vadă cât se lucrează pentru câteva sticle de poțiune magică. Zic magică pentru că fructele sunt conservate crude, exact așa cum sunt, doar în apă de izvor. Vi se pare imposibil, așa-i? 

Și eu am crezut că sunt aberații când i-am auzit pe moșii mei din Bucovina povestind despre asta. Cică străbunica mea, moașa Vasilca, le punea într-un borcan mare, turna apă rece de fântână și le punea la rece. Toată iarna consumau din zeama aceea aromată, acrișoară, puneau altă apă peste, iar la a treia tură foloseau și fructele.

În România, arbustului montan i se mai spune merișor de munte, afin, afin roșu, bujor, coacăz de munte sau pomușor. Se recoltează atât frunzele, pentru ceai, cât mai ales fructele. Care se pot congela, se poate face gem, suc, sirop sau se pot deshidrata. Se conservă atât de ușor în apă, la rece, pentru că sunt antiinfecțioase puternice. Conțin mai multe flavonoide decât orice alte fructe de pădure, vitamine din plin si antioxidanți grămadă. 

În industria farmaceutică, merișoarele se folosesc la producerea unor medicamente foarte eficiente. Sunt bune pentru diabetici, pentru suferinzii de infecții urinare, distrug bacteriile din gură și previn formarea cariilor, iar vitamina C în concentrație mare ne ține departe de raceli și gripe. Datorită proantocianidinei, merișoarele i-au uimit pe cercetători în studiile tumorilor mamare. 

Dar totuși sunt faimoase pentru combaterea infecțiilor urinare, care fug cât văd cu ochii dacă le consumăm. Alte remedii pe care le-am testat și am fost taaare uimită când mă luau usturimile, și chiar o pățeam urât de tot anii trecuți, au fost uleiurile esențiale. Anume, amestecul antibiotic, antiviral, antimicotic On Guard de la DoTerra, ce conține ulei esențial de portocale, scorțișoară, cuișoare, eucalipt și rozmarin și astă vară am trecut razant pe lângă o infecție urinară cu Back to school, de pe earome.ro.  Ambele surse fiind uleiuri pure, organice, nediluate. 

Pe scurt, merișoarele sunt buuune, întăresc sistemul imunitar și ne feresc de multe necazuri. Iar metoda bucovineană chiar e ok, anul acesta am testat-o prima oară și au trecut două luni de când observ sticlele cuminți cu mingiuțe roșii, care nu se acidulează, nu fermentează , nu fac mofturi de niciun fel. Și nici copiii mei nu mai fac, dimpotrivă, aproape se bat acum pe ultima gură de licoare din pahar. 

Să vă fie de folos!

 


Cunoașteți cu siguranță eternul scenariu... dimineața te trezești speriat că e prea târziu, chiar dacă e abia trecut de 6, te speli in grabă ca să pregătești rapid micul dejun, zorești și copiii să înfulece ca să ajungă la ore, te grăbești spre serviciu, unde tot în frenezie le rezolvi pe toate să mulțumești șefii și dead-line-urile, gonești după copii că doar ești ca de obicei în întârziere, apoi ajungi în sfârșit acasă și începe partea a doua de goană. Valabil mai ales pentru noi femeile.

Mi-a zis odată un om drag, taaare frumos la suflet, activ defel, că el nu se grăbește niciodată. Așa m-a uimit afirmația lui, că luni și ani m-am tot gândit cum se poate să nu te grăbești niciodată? Vă dați seama? Să le faci pe toate cu același randament, dar fără să pui presiune pe tine.
Non-graba poate fi o provocare pentru mulți. Pentru că asta facem aproape toată ziua. Avem impresia că dacă ne grăbim, vom rezolva mai multe, în timp mai scurt. Dar înțelepții nu ziceau deloc greșit, că Graba strică treaba!
Mie personal mi se pare că graba e o ființă hidoasă, băloasă, cu dinții ascuțiți și stricați, cu blană tocită, murdară. De ce? De asta...cu cât mai tare mă grăbesc să le fac pe toate, cu atât mai tare fuge și timpul. Nu e o capcană?
Vă amintiți în copilărie cât de lungă era o zi? Câte făceați în tihnă de parcă ținea ziua cât o lună de acum. Și e interesant că doar noi ne grăbim în permanență ca fel de a viețui. Nicio altă viețuitoare și nici copiii nu sunt hăituiți de propriile gânduri precum noi, oamenii adulți, moderni.
La țară mai poți vedea încă oameni care știu să păstreze cadența aceea sănătoasă, care le știu face pe toate cumpătat. Care au mintea limpede și inima curată.
Orice învăț are însă și dezvăț, non graba se poate redescoperi. În plus, există activități care nu pot fi accelerate de graba noastră. Condusul poate fi făcut în tihnă, pentru că oricum nu poți zbura peste coloana din față. Bucatele pot fi gătite cu plăcere și în atmosferă armonioasă, că altfel vor aluneca pe gât și vor hrăni corpul. Cucerirea persoanei iubite se poate face doar cu răbdare, evoluția propriei persoane și educarea copiilor de asemenea. Relațiile și iubirea nu pot fi tratate în grabă. Iar proiectele și munca în sine de orice fel va fi făcută mult mai bine și în aceeași perioadă de timp, poate chiar mai repede, dacă nu suntem stresați. Hăituiți.
Explicații pentru graba noastră permanentă nu prea am, decât că s-ar putea să facem mai mult decât e necesar, ca să deținem mai mult decât avem nevoie.
Ca să ne dezvățăm de frenezie e nevoie să luăm această decizie și să fim atenți cât de des cu putință dacă am scăpat din nou pedala de accelerație. Și să revenim la calm. Eu mă observ și fac antrenamente de non-grabă, stând câteva minute la anumite intervale. Stau cu o cană de ceai de mentă și mă uit pe fereastră la pădurea de peste deal. Mintea mă tot convinge că nu e bine ce fac. Că sunt de făcut aia si aia și ailaltă. Însă rezist. Sau mă pun la soare, în fața casei 5 minute și nu fac nimic. Ascult sunetele. Și nu cedez ideilor minții. Haaa...te-am prins zice ea....rufele la spălat, tema la mate, carte pentru lectura copilului.. oooo...nu mai este pâine....Știți? Recunoașteți tiparul?
Nici în rugăciune nu-ți dă pace mintea cu forfota și planurile ei. De am scrie câte ne trece prin cap când încercăm să facem liniște, în meditație, am putea deveni comedianți.
Mă uit deseori la pisica mea pufoasă, care e un maestru al relaxării. N-o văd niciodată stresată ori tulburată. Știe perfect unde să se așeze, în ce poziție perfectă și doar stă. Ore întregi nu o gonește nimic. Da, o să ziceți, are mâncarea asigurată. Dar dacă ne grăbim...o să avem mâncare mai multă?
Atenție permanentă așadar, pauze speciale, ceaiuri calde liniștitoare de tei, lavandă, mentă, mușețel ori floarea pasiunii, savurate pe îndelete, eu mă mai pun în hamacul din dormitor, mă dau pe gât și la încheieturi cu uleiuri esențiale diluate, din câte un roll-on din cutiuța mea magică, cu Peace de la Doterra, cu Balance sau cu Serenity, amestecuri destinate relaxării. Creierul le procesează imediat și dă comanda de liniște. Respir apoi profund și calm și graba flocoasă și zdrențuită se face mică, își trage coada între picioare și se pune resemnată cu botul pe labe oftând a scârbă.
Bucuria își face încet loc, la fel și seninătatea, recunoștința și iubirea apar și ele și pentru o vreme cerul de dinăuntru devine senin și e cald și bine.

  3 ore mi-am chinuit copiii într-o seară, să alegem boabă cu boabă câteva kilograme de merișoare. Ca-n povestea cu macul amestecat cu nisip...